muzeu

SKM_C22719082313140

    Vineri, 23 august 2019, de la ora 15, la Muzeul Judeţean Satu Mare va avea loc vernisajul expoziţiei “Capitole din istoria viticulturii sătmărene”. Expoziţia ne oferă o privire de ansamblu în trecutul podgoriilor istorice şi în lumea instrumentelor tradiţionale utilizate în zonă. Expoziţia este realizată pe două teme principale: una care, prin etichete vechi de peste o sută de ani, ne prezintă cultura podgoriilor maghiare de acum un secol, precum localităţile aparţinătoare unor podgorii şi soiurile cultivate. Această temă este completată de o a doua care prezintă uneltele viticulturii şi a procesului obţinerii vinului.

  Ziua de 23 augusta fost adoptată drept sărbătoare de stat în anul 1944, purtând inițial numele de Ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România, marcând ziua în care România a întors armele împotriva Germaniei naziste şi s-a alăturat Coaliţiei Naţiunilor, dar și arestarea guvernului condus de Ion Antonescu. 23 august a fost Ziua națională a României între anii 1948 – 1989, inițial (sub presiunea prezenței armatei sovietice pe teritoriul României) sărbătorindu-se „ziua eliberării României de către glorioasa armata sovietică şi a doborârii dictaturii fasciste antonesciene de către forțele patriotice conduse de Partidul Comunist”. Treptat, în special după ce Nicolae Ceaușescu își consolidase puterea, semnificaţia zilei s-a pierdut, “insurecţia armată antifascistă”  devenind “revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă”, actul istoric de la 23 august fiind prezentat ca o realizare exclusivă a Partidului Comunist Român, iar sărbătoarea din 23 august fiind acaparată în totalitate de comunişti, pentru a marca cu fast “propăşirea comunismului” şi “idealurile muncitoreşti” ale poporului român, dar şi pentru a omagia “conducătorii iubiţi”. Data de 23 august a fost ulterior asociată cu Ziua naţională a României comuniste, fiind organizate an de an manifestări sociale de amploare. Actul de la 23 august 1944  a fost însă sărbătorit chiar din anul următor, fapt reflecat în presa vremii, amintind aici ziarul “Democratul”, ce prezenta modul de organizare a sărbătorii: munca câmpului, munca din ateliere, magazine, fabrici şi birouri va fi suspendată. În fiecare sat, alături de steagul României democrate, casele vor fi împodobite cu steagul roşu, simbolul libertăţii. În toate bisericile se va oficia Te-Deum care va fi urmat de manifestaţii populare şi petreceri organizate în comun pentru toate neamurile conlocuitoare”. Observăm că acest ”tipar” organizatoric s-a păstrat pe parcursul celor 44 de ani în care s-a sărbătorit 23 august, dar, așa cum se știe, în ”Epoca de Aur” s-a transformat tot mai evident într-o manifestare de proslăvire a partidului unic, dar mai ales a cuplului conducător, Nicolae și Elena Ceaușescu. Din ceremonialul inițial a fost exclusă cu desăvârșire Biserica. Trebuie să precizăm că prima aniversare a zilei de 23 august, cea din 1945, a stat sub semnul grevei regale, Regele Mihai şi prim – ministrul Petru Groza boicotându-se reciproc, în condițiile în care Regele ceruse demisia cabinetului, iar Groza refuzase, fapt nemaiîntâlnit până atunci în istoria monarhiei române. Revenind la perioada comunismului, în fiecare an, ziua de 23 august a fost marcată prin parade fastuoase, demonstraţii ale Armatei, oamenilor muncii, materiale de propagandă, cântece pioniereşti, marşuri militare sau spectacole omagiale. Pregătite cu câteva luni înainte, activităţile dedicate sărbătorii s-au transformat într-un omagiu adus conducătorului mult iubit, Nicolae Ceauşescu (vezi și Dănuț Pop, Cum sărbătoreau românii 23 august  în comunism). – Exacerbarea sărbătorii în Epoca de aur s-a manifestat în special prin defilările grandioase ce se organizau anual de către organele de partid și de stat, la care erau obligați să participe militarii, gărzile patriotice, oamenii muncii, scoși din producție,  angajații din instituții, artiști, instructori culturali,  ansambluri folclorice, detașamentele de elevi PTAP (Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei), studenți, pionieri,

Unul dintre elementele etnografice ce marchează trecutul ţinutului din Câmpia Ierului este arhitectura populară tradiţională. Fiind o zonă de câmpie mlăştinoasă materialele de bază ale construcţiilor unei gospodării au fost lutul, lemnul şi trestia. Casele ţărăneşti din secolele XVIII – XIX se construiau cu pereţi din pământ bătut cu maiul în cofraje de lemn. Primele case aveau singură o cameră sau o cameră cu bucătărie (tindă). Mai târziu aceste construcţii s-au extins la două camere şi tindă (cu cămară de alimente), fiind întregite, în continuarea casei, cu un grajd. Poziţia caselor este perpendiculară pe stradă, cu camera curată înspre stradă, iar cea de locuit în spate. În perioada sfârşitului secolului al XIX-lea şi începutul secolului  XX, casele de locuit au fost construite din pământ bătut, combinat cu văioage (cărămizi de lut nearse, amestecate cu pleavă). Ulterior s-au folosit în construcţii cărămizile arse, combinate cu văioage. Pentru protejarea caselor de intemperii s-a trecut la construirea unui târnaţ pe toată lungimea casei. Casa muzeu de la Andrid se încadrează în tipologia caselor cu pamânt bătut cu două camere, tindă şi grajd. Casa a fost construită între 1860–1880 de Botos Sándor şi a fost achiziţionată de Muzeul Judeţean Satu Mare în anul 2012 de la proprietarii Kis Károly şi Kis (Botos) Ilona. Acoperişul casei este din trestie, material folosit cu predilecţie în zonele mlăştinoase. Intrarea în casă se face printr-o tindă prevăzută cu un cuptor specific de pâine. Gura cuptorului se află în tindă iar corpul în exteriorul casei. Lângă acest cuptor se află şporul. În partea dinspre stradă se află camera curată mobilată cu două paturi, lădoi, masă, scaune, dulap pentru haine şi leagănul pentru copil. Pereţii şi mobilierul este ornamentat cu icoane şi textile cu inscripţii în limba română şi maghiară. În partea stângă a tindei se află camera de locuit unde sunt prezentate preocupările zilnice tradiţionale ale oamenilor locului. Ultima parte a casei îl ocupă grajdul cu intrare separată, unde sunt expuse uneltele folosite în gospodăria ţărănească tradiţională. După terminarea muncilor agricole din toamnă, aproape în fiecare gospodărie, era montat războiul de ţesut, unde femeile şi tinerele fete îşi pregăteau materialul textil pentru îmbrăcăminte. Se acorda o atenţie deosebită ornării şi împodobirii cu flori şi motive vegetale, doar la ţinuta de sărbătoare. Aceste motive ornamentale apăreau doar la puslicuri, năframe şi la şorţuri. Costumul bărbătesc se compunea dintr-o cămaşă largă, cu mâneci şi cu guler, gaci largi, cizme şi pălărie neagră de postav. Peste cămaşă se purta un laibăr sau un palton scurt de postav. Costumul de femei se compunea dintr-o cămaşă cu mâneci largi, terminată prin pumnăşei şi guler îngust închis cu un şnur şi cu nasturi albi sau coloraţi. Chiar dacă în general din zona de câmpie costumele vechi sunt dispărute, la Andrid s-au păstrat câteva piese de costum femeiesc şi bărbătesc, ce au fost donate de familia Boroş Gheorghe. Vizitând Casa Muzeu de la Andrid, copiii din ziua de azi văd în primul rând obiecte şi imagini legate de activitatea de bază a zonei, cultivarea plantelor. Zona