Epoca Bronzului

Aşezare. Epoca neolitică. Epoca târzie a bronzului. Epoca romană (daci liberi, popoare germanice). Epoca migraţiilor.Situl este pe terasa pârâului Seinel, care face parte în valea mlăştinoasă a Someşului. Au fost executate săpături de salvare în anul 1998, lângă conducta de gaze, pe o lungime de 1 km. Au fost descoperite 12 complexe din epoca romană cu forme neregulate. Descoperiri: ceramică fină, negricioasă, modelată cu mâna; ceramică grosieră; ceramică fină, cenuşie şi roşcată, modelată la roată, cu motive incizate, lustruite; ceramică zgrunţuroasă cenuşie şi roşiatică, cu motive incizate. Inventar metalic: vârf de lance, cleşte, obiecte arse din bronz.
G.R.

Situl paleolitic se află în porţiunea cea mai înaltă a dealului numit Bélavára sau Coasta Boineştilor. Situl a fost descoperit în 1957 de către C.S. Nicolăescu-Plopşor, care va face dealtfel şi primele săpături arheologice. Cele mai ample săpături au fost făcute însă de către Maria Bitiri  în anii 1960. În 2005-06, o echipă româno-franceză a reluat cercetările de la Boineşti. Situl conţine urmele de locuire a trei perioade distincte: paleoliticul mijlociu (musterianul), paleoliticul superior (aurignacianul şi gravetianul). Inventarul Aşezare fortificată din epoca bronzului este situată pe promontoriul nord-estic al dealului “Coasta Boineştilor”, lângă punctul de confluenţă a pâraielor Lechinciora şi Valea Rea. Botul de deal pe care se află aşezarea a fost mărginit pe trei laturi de pante stâncoase înalte şi abrupte, iar spre sud-vest a fost fortificată printr-un şanţ şi val. Cercetarea arheologică a sitului a fost iniţiată de J. Mihalik în anul 1891, ca apoi să fie continuate de T. Bader în anul 1970. Materiale descoperite în aşezare (ceramică, o brăţară de bronz) aşezare a fost datată în perioada finală a epocii mijlocii a bronzului şi la începutul epocii târzii a bronzului. Ceramica este în mare parte decorată cu motive spiralice incizate şi într-o mai mică măsură prin ornată prin scobirea unor suprafeţe, aparţine unei faze timpurii a culturii Suciu de Sus. Pe suprafaţa fortificaţiei au fost descoperite şi materiale din epoca medievală.
G.R.

Descoperire funerară izolată. Epoca romană (popoare germanice).

Inventar: sabie, umbo, vârf de lance din fier.

G.R.

Necropola eneolitică de la Cămin Podul Crasnei. A fost cercetată sistematic în 1986 de către Ioan Németi fiind descoperită o necropolă; eneolitică, cultura. Bodrogkeresztúr. Au fost cercetate 9 morminte de înhumaţie. Scheletele erau în poziţie chircită, orientate E-V. S-a găsit un bogat inventar funerar format din vase de tip "ghiveci de flori", "oală de lapte", fructiere, castroane, străchini plate, precum şi microlite şi vârfuri de săgeţi din obsidiană. Se remarcă inventarul funerar din M.6, care conţine 6 vase şi un obiect din aur ornamentat cu linii crestate.

G.R.

Carei Bobald . Sit arheologic ce se află pe terasa sud-estică a Câmpiei Careiului, la baza căruia curge pârâul Mirgeş, a cărui vale face joncţiunea între Mlaştinea Ecedea şi Mlaştina Ierului. În această zona există mai multe descoperiri din epoca neolitică, epoca bronzului, epoca La Téne, epoca romană, epoca migraţiilor. De asemenea se păstrează urmele satului şi cimitirului dispărut la începutul secolului al XVIII a cărui nume a fost transmis sitului arheologic. Renumele sitului se datorează în primul rând aşezării multistratificate (de tip tell) care pe o grosime ce în unele locuri depăşeşte 2,5m conţine depuneri ce se datează începând din epoca timpurie a bronzului şi durează până la sfârşitul epocii mijlocii a bronzului (peste 600 de ani). Depunerile se datorează reamenajărilor succesive a locuinţelorşi a anexelor gospodăreşti. În complexele arheologice au fost descoperite o mare cantitate de obiecte ceramice din os şi bronz. Deosebit de importante sunt şi descoperirile din cimitirul medieval care conţine un număr mare de obiecte de podoabă.

G.R.

Căuaş Sighet . Aşezare fortificată din prima epocă a fierului ce se află pe o peninsulă din vechea mlaştină a Ierului. Săpăturilor arheologice au fost iniţiate de Neţa Iercoşan în 1996 şi au fost continuate de János Németi. S-a stabilit că în partea de vest, înspre gura peninsulei, aşezarea era fortificată cu un val şi şanţ. Cu excepţia a două zone joase, umede, pe întreaga suprafaţă a peninsulei –ce măsoară 100 de iugăre – apar urme de locuire reprezentate printr-o mare cantitate de artefacte. Din aşezare au fost recuperate numeroase fragmente e vase, mai multe statuete de lut şi pietre de râşniţă. Mai multe obiecte de bronz (topoare şi fierăstraie), fragmente de tipare ţurţuri de bronz rămaşi după turnarea unor piese atestă existenţa unei intense activităţi metalurgice. În apropierea aşezării a fost descoperit un tezaur format din mai multe brăţări masive din aur.

G.R.

Culciu Mare –Sub Grădini. Aşezare aflată la sud-vest de localitate, pe malul unei vechi albii a Someşului. Ea se întinde pe o lungime de câteva sute de metrii şi are o lăţime de 50 – 60 m. Este unul din cele mai cercetate situri arheologice din nord-vestul României, T. Bader realizând cercetări aici între 1969 şi 1988. În cadrul aşezării au fost descoperite 34 de locuinţe construite din lut şi un număr mare de complexe anexe (gropi, vetre deschise). Alături de o impresionantă cantitate de ceramică a fost descoperită şi un număr de 106 obiecte de bronz şi tipare pentru turnat, ce asigură o datare clară pe parcursul epocii târzii a bronzului. Aşezarea de la Culciu Mare a continuat să fie locuită şi pe parcursul epocii timpurii a fierului, de către purtătorii Gáva.

G.R.

 Punctul a fost descoperit prin periegheza efectuată de către Liviu Marta şi Ciprian Astaloş cu ocazia săpăturilor de salvare de la Halmeu – “Vamă”, din toamna anului 2000. Săpăturile au fost continuate în 2002 respectiv 2003 (săpături sistematice; arheolog Virag Cristian), 2006 (săpătură preventivă; arheologi Liviu Marta, Virag Cristian, Ciprian Astaloş, Kadas Zoltan) fiind descoperite complexe de epocă neolitică şi epoca bronzului.Au fost cercetate cca. 30 complexe arheologice, în cea mai mare parte gropi, câteva şanţuri, resturile unor locuinţe incendiate şi două complexe cu un caracter mai special. Parte a gropilor par a fi avut destinaţie menajeră, deoarece inventarul lor era format din materiale şi chirpic foarte fragmentat. Există două complexe speciale ce ar putea fi interpretate drept morminte simbolice, inventarul lor fiind analog celui din morminte şi cenotafuri din neoliticul târziu din Ungaria. Varietatea complexelor arheologice, cantitatea mare de artefacte (ceramică, plastică, piese litice) sunt elemente ce indică importanţa cercetărilor din vama de la Halmeu pentru neoliticul târziu din regiune.

G.R.

Aşezare aflată în lunca inferioară a Someşului, pe malurile pârâului Erge. A fost cercetată în urma unor săpături de salvare desfăşurate în anii 1998-1999, cu ocazia construirii vămii de la Petea – Csengersima. Săpăturile de salvare s-au desfăşurat de ambele părţi ale frontierei, în partea română continuând până în anul 2004. Suprafaţa cercetată a aşezării este de aprox 3,5 ha, fiind cea mai întinsă săpătură arheologică din zona Tisei superioare. Situl arheologic a fost locuit pentru prima dată în epoca mijlocie a bronzului de purtătorii culturii Otomani. Aşezarea acestora a fost abandonată în urma unei inundaţii catastrofale ce a acoperit aşezarea cu un strat gros de lut. După un interval de timp de cca150-200 de ani pe locul sitului de la Petea s-au aşezat purtătorii culturii Suciu de Sus, suprapunând parţial partea estică a locuirii din epoca mijlocie a bronzului. Ceramica, decorată cu frumoase motive excizate şi incizate, arată că purtătorii culturii Suciu de Sus erau într-o etapă evoluată din dezvoltarea culturii. Pe acelaşi loc pe care se află aşezarea Suciu au fost descoperite locuinţe şi amenajări anexe ce ţin de un orizont timpuriu al folosirii ceramicii canelate. Acest orizont cultural pare să fie în Câmpia Someşului succesorul direct al culturii Suciu.

Aşezarea din epoca romană a fost locuită de o populaţie mixtă, germanică şi dacică. Au fost cercetate locuinţe rectangulare, adâncite în pământ, cu câtre trei gropi de stâlpi pe laturile scurte, caracteristice mediului cultural germanic din centrul Europei. Materialul arheologic se compune din ceramică arhaică dacică şi germanică, ceramică modelată la roată, cu tehnologie romană, unelte, vârfuri de lance şi podoabe. Locuirea din epoca romană atestă o prezenţă atât a populaţiei dacice de după cucerire romană, cât şi prezenţa triburilor germanice sosite din nordul şi centrul Europei.

Punctul de hotar Togul lui Cosmi se situează la vest de drumul naţional, dintre localităţile Supuru de Sus şi Supuru de Jos. Aşezările antice sunt amplasate pe terasa înaltă de 3-4 m a văii mlăştinoase a râului Crasna. Pe arătură au fost adunate fragmente ceramice din epoca neolitică şi epoca bronzului. Cu ocazia reconstrucţiei drumului naţional 19 A din 1998-99 au fost desfăşurate cercetări arheologice şi a fost descoperită o locuinţă adâncită în pământ din epoca romană. Locuinţa avea o formă ovală şi conţinea ceşti dacice, fragmente ceramice dintr-o amforetă romană şi câteva fragmente din vase germanice.
G.R.