Author: Bradut Popdan

A sosit și marea zi. Totul era pregătit, până în cele mai mici amănunte, până și traseul în circuit îl schițasem deja, începând de la vecini și terminând la noi. Câți dintre copiii Racșei de atunci ar fi avut răbdare să aștepte după amiaza ca să pornească la corindat? Niciunul! La fiecare casă găzdoaia se scula până-n ziuă și pregătea aluatul, apoi băga la copt zeci și zeci de colăcei în cuptorul cu știol din casă, ori în cuptorul din curte. Femeile știau că pruncii nu au răbdare și încep devreme corindatul, dar unii, de obicei din cei mai sărăcuți, începeau atât de dimineață, că găzdoaiele nici nu apucaseră a scoate colăceii din cuptor, așa că nerăbdătorii corindători primeau nuci și poame uscate! Înarmați cu palțauă și străiți, bine îmbrăcați, o porneam la drum cu emoția inerentă oricărui început. Coconii, adică băieții mici și fetițele începeau corindatul dimineața, poate chiar înainte de ora zece, la casele din vecini, căci nu puteau merge mai departe fiind îmbrăcați foarte sumar: peste chemeșuica lungă, un petec de suman sau uioș, opincuțe și bineînțeles, nelipsita străițucă și bota. De obicei începeam cu vecinul nostru, Toaderu Nonului, din casa căruia nu mai puțin de doi, apoi trei copii ne-au fost ortaci. La fiecare casă, înainte de a începe, ne așezam sub fereastra care dădea în odor, iar unul dintre noi: