Cercetări în derulare

Teme/proiecte de cercetare secția Etnografie 1.Nume titular, colaboratori: Maria-Magdalena Lobonț-Pușcaș, Adela Dobrescu 2.Tema: Obiceiurile și tradițiile de nuntă în Sătmar, Transcarpatia și regiunea Presov Descrierea acțiunilor: Cercetare de teren, de arhivă și de colecție ce se va desfășura în cadrul proiectului “ Culture-conect. Mobilitate culturală în zona de graniță” Sursa de finanțare: CBC HUSKROUA Perioada și locul de desfășurare: Octombrie 2019 – Septembrie 2021 Forma de valorificare: Catalogul expoziției ”I se potrivește măritișul”, expoziția cu acelaș nume. Rezultate concrete obținute: Au fost selectate și fotografiate bunurile ce urmează a fi expuse și valorificate în catalogul expoziției.     Nume titular, colaboratori: Maria-Magdalena Lobonț-Pușcaș, Adela Dobrescu, Brăduț Popdan, dr. Claudiu Porumbăcean, dr. Sike Tamas Tema: Peisajul rural tradițional Descrierea acţiunilor: Cercetare de teren, de arhivă și de colecție ce se va desfășura în cadrul proiectului “ Culture-conect. Mobilitate culturală în zona de graniță”. Prin intermediul fotografiei se va conserva peisajul rural iar fotografiile de colecție vor fi valorificate prin publicații și expoziții. Va fi cercetată colecția de fotografie și manuscrise Ioniță G. Andron, albumul de fotografie Țara Oașului ieri și azi va conține fotografii realizate de Ioniță G. Andron și de membrii echipei de proiect. Broșurile de promovare vor promova obiective muzeale ale MJSM și comunități tradiționale sătmărene. Sursa de finanţare: CBC HUSKROUA Perioada şi locul de desfăşurare: Octombrie 2019 – Septembrie 2021 Forma de valorificare: Publicații: Album de fotografie Țara Oașului ieri și azi; Broșuri de promovare a 5 comunități tradiționale sătmărene; Manual de bune practici privind protejarea și promovarea patrimoniului. Expoziție fotografică: Peisajul rural tradițional Rezultate concrete obținute: Fotografii, date și informații despre comunitățile din: Petrești, Tarna Mare, Chilia, Orașu Nou, Certeze.       Nume titular, colaboratori: Maria-Magdalena Lobonț-Pușcaș, Adela Dobrescu Tema: Cercetarea  colecțiilor de textile de interior și unelte de uz casnic Descrierea acţiunilor: Cercetare de colecție ce se va desfășura în cadrul proiectului “ Culture-conect. Mobilitate culturală în zona de graniță”. Vor fi studiate colecțiile de textile de interior și obiectele de uz casnic din cadrul secției de Etnografie, toate informațiile vor fi folosite pentru redactarea și publicarea unor cataloage de colecție. Sursa de finanţare: CBC HUSKROUA Perioada şi locul de desfăşurare: Octombrie 2019 – Septembrie 2021 Forma de valorificare: Publicații: Catalog de colecție Textile de interior, Catalog de colecție Unelte de uz casnic. Rezultate concrete obținute: În curs procesul de selecție a bunurilor ce urmează a fi publicate în cele două cataloage de colecție.     Nume titular, colaboratori: Maria-Magdalena Lobonț-Pușcaș Tema: Cercetarea  manuscriselor Ioniță G. Andron Descrierea acţiunilor: certarea de arhivă, mai precis va fi studiată arhiva I.G. Andron aflată în patrimoniul MJSM, urmând a fi publicate în volumul muzeului și în alte publicații materiale provenite din această arhivă. Cercetarea este o continuarea a activității începute în anul 2016. Sursa de finanţare: MJSM Perioada şi locul de desfăşurare: multianual; Muzeul Județean Satu Mare Forma de valorificare: articol ”Oamenii   locului   –   Locul   oamenilor” în anuarul Studii și comunicări, 2020 Rezultate concrete obținute: Anuar în curs de tipărire.   Nume titular, colaboratori: Szilágyi Levente, Jakab Albert

Epidemia de holeră de la sfârșitul secolului al XIX-lea în Transilvania și în comitatul Satu Mare.

Epidemia de holeră de la sfârșitul secolului al XIX-lea în Transilvania și în comitatul Satu Mare. Paula Virag Transilvania s-a confruntat cu câteva puseuri epidemice (în anii 1831, 1836, 1848, 1866, 1872-1873) ultimul val fiind deosebit de puternic prin efectele sale demografice. Frecventele epidemii de ciumă care au afectat comunităţiile umane, dar şi cele de holeră ce le-au înlocuit imediat după eradicarea pestei, au marcat puternic sensibilitatea colectivă, cel mai persistent efect pe plan mental rămânând însă teama acută de acest flagel. Reacţia de surprindere datorată noutăţii şi evoluţiei fulgerătoare a bolii a determinat oamenii să-şi ierarhizeze sentimentele la prima apariţie a holerei: „urâtă boală această holeră, încât mai mult decât în vremurile de ciumă omenirea s-a speriat”. După nici jumătate de secol în care comunităţiile au încercat să i se opună, holera s-a instalat în memoria colectivă, devenind sinonimă cu frica,dovadă fiind și expresia „a da holera în cineva”, care semnifica până târziu a „a intra spaima în cineva, a se speria foarte tare”. Această insinuare rapidă în sensibilitatea oamenilor e datorată percepţiei boli ca degradantă, înjositoare. Temută din cauza rapidităţii cu care lovea,holera îngrozea şi datorită umilitoarelor simptome: diareea şi vomitarea explozivă,deshidratarea totală, aspectul albăstrui al pielii, răcirea trupului, spaima extremă de moartea ce urma curând. Presa românească din Transilvania nu este informată cu privire la izbucnirea epidemiei la Pesta şi Viena până după apariţia ei la Cluj. O menţiune a Telegrafului Român justifică absenţa ştirilor prin lipsa comunicărilor oficiale. Într-o epistolă privată din Viena apare ştirea că acolo holera a apărut într-o măsură relativ mică (17 cazuri pe zi). Mai târziu, din ştiri private, se dispune că plaga îşi cere victimele sale şi în Budapesta, Arad şi Oradea, dar jurnalele nu fac referire la asemenea evenimente şi astfel aceste ştiri trec în mare parte neobservate. La rândul ei, presa transilvăneană pune în joc toate argumentele ce pot linişti populaţia, prin distincţia care se face între holera „asiatică şi cea indigenă” sau „cholerina”,ultima, o formă uşoară, nepericuloasă, obişnuită în timpul sezonului cald. Presiunea exercitată asupra comunităţilor rurale, prin articole de popularizare a cunoştinţelor de medicină şi igenă, prin calendare, ziare sau „catehisme sanitare” traduse şi în limba română şi difuzate prin preoţime, a avut efecte destul de lente la nivelul modificării deprinderilor zilnice ale ţăranului şi rezultate aproape nule în transformarea nivelului de profunzime, ce a ieşit la iveală cu ocazia epidemiilor. Imaginea condiţiilor de locuire ale categoriilor populare redată de Bariţ la începutul anului 1873 poate fi considerată îndreptăţită că epidemia s-a manifestat pe un teren mai mult decât propice: ”…când dai să intri în locuinţele omeneşti şi îndată în tindă te împiedici de porci, după uşă vezi gunoiul adunat şi acoperit cu mătura, iar chilia locuită de oameni taie putoare înecătoare pentru că ferestrele necum să fie deschise cândva dacă nici că se pot deschide pentru că sunt bătute în cuie”. Această descriere, poate puțin exagerată tocmai pentru a provoca găsirea unor remedii, continuă cu descrierea străzilor,unde gunoaiele adunate grămadă şi mortăciunile de animale părăsite în

Continue reading »

Expoziţie fotografică Delta Dunării, la Muzeul Municipal Carei-castelul Karolyi

Vor expune artiştii fotografi: Daniel Petrescu, Mihai Petrescu, Iliuţă Goean, Valeriu Leonov, Mihai Baciu. Caracteristicile geografice, istorice, spirituale şi etnice fac din pitoreasca Dobroge cel mai atractiv şi interesant loc al României, unde diversitatea este caracteristica principală. Peisajul Dobrogei și legendele locului au fascinat întotdeauna pe cei ce au trecut prin acest ținut, fie ei călători, cotropitori, localnici ori artiști. În scrierile literare sau istorice este evocat peisajul deșertic al stepelor dobrogene, cunoscut vara drept Dobrogea de Aur, datorită ierburilor îngălbenite de secetă. Ea se preschimbă iarna, sub mantia de omăt, în Dobrogea de Argint. În poveștile localnicilor, Munții Măcinului, cu crestele și masivele lor stâncării cu forme bizare, ar fi opera unor uriași, ce aruncau de pe aceste înălțimi steiuri de piatră gigantice pentru a-și zdrobi dușmanii. Vârfurile stâncoase ale unor munți dobrogeni, precum Vârful Greci, Consul sau Deniztepe sunt considerate în legende locuri mitice, replici dobrogene ale Araratului, în care s-ar fi păstrat până nu demult inele masive de fier. Ele marchează locurile unde ar fi ancorat arca legendarului Noe, în timpul Potopului. Mlaștinile de nepătruns ale deltei ar ascunde rusalce sau vidme, duhuri preschimbate în zâne, care-i prind în mreje pe pescari, apoi le scufundă bărcile. Ele străjuiesc totodată și corăbii naufragiate pline cu aur, ce-și dorm somnul de veacuri înghițite de smârcuri. Uneori epavele sunt păzite chiar de curenții puternici de la gurile de vărsare în mare ale Dunării, care fac imposibilă orice scufundare pentru căutarea acestora. Brațul Chilia ar fi fost numit astfel după numele lui Ahile, eroul mitologic din timpul războiului troian. Brațul cel mai sudic și vechi al Deltei se numește astfel în amintirea balaurului ucis aici de Sfântul Gheorghe. Balaurul, zbătându-se în agonie, ar fi biciuit haotic cu coada mlaștinile deltei, trupul zvârcolit al acestuia dând naștere tuturor acelor meandre ce șerpuiesc sinuos spre mare. Denumirea brațului de mijloc al Deltei – Sulina, derivă din denumirea de Seline din perioada bizantină, când vărsarea acestui braț în mare e amintită drept cuib al piraților. Lacul Razim, a fost numit astfel pentru că se afla la hotarul posesiunilor pașei Rasim. Podișul Casimcei, rest al vechilor munți caledonieni, se numește astfel pentru că e străbătut de râul Casimcea. Izvoarele sale se numesc Beipunar (Fântâna Beiului) pentru că odinioară de acolo izvora atât de multă apă încât fiul unui bei ce stăpânea ținutul s-ar fi înecat. Tatăl său a poruncit ca izvorul să fie astupat cu lâna tuturor turmelor de oi, pentru a nu mai izvorî niciodată. Și totuși Casimcea a izbucnit la suprafață printre câlți, dar de aceea, până astăzi, curge la vale mereu tulbure. Despre miile de bujori ce înroșesc poienile și costișele dobrogene se spune că ar răsări în amintirea celor ce au fost sacrificați pentru credință în pustiul mistic al Dobrogei.

Continue reading »