MARI FOTOGRAFI DIN TRANSILVANIA. SECOLELE XIX-XX/ERDÉLY HÍRES FOTOGRÁFUSAI (XIX-XX. SZÁZAD)

Într-un amplu proiect național expozițional și editorial, inițiat și coordonat de dl. dr. Marius Câmpeanu (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș), specialiști din 8 muzee transilvănene și-au unit demersurile muzeografice de promovare a colecțiilor patrimoniale imagistice, readucând în actualitate istoria fotografiei secolelor XIX-XX, într-o bogată paletă tematică și cromatică ce se perindă între urban și rural, între primele fotografii realizate în spațiul transilvănean și peisajele antropologice ale ruralității tradiționale.Instituțiile partenere în acest proiect sunt: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș; Muzeul Național Brukenthal Sibiu; Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca; Muzeul Național al Unirii Alba Iulia; Muzeul Casa Mureșenilor Brașov; Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural; Muzeul de Istorie Sighișoara și Muzeul Județean Satu Mare. Expoziția a fost inaugurată în noiembrie 2019 la muzeul băimărean și apoi itinerată pe parcursul anului 2020 la: Muzeul de Istorie Sighișoara, Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”,  Muzeul de Istorie din Turda și la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj Napoca.

Prin intermediul catalogului și expoziției regăsim date biografice și fotografii realizate de fotografi transilvăneni celebri: Theodor Glatz, Kamilla Ásbóth și Emil Fischer din Sibiu; Dunky Kálmán și Dunky Ferenc din Cluj-Napoca; Cserni Adalbert din Alba Iulia; Leopold Adler din Brașov; Mezey Lajos din Oradea; Ludwig Friedrich Schuller din Sighișoara; Huszthy Mátyás din Baia Mare; Iosif Schneider, Iuliu Pop și Ioniță G. Andron din Satu Mare.

Cercetările întreprinse, axate pe tema studierii vieții dar mai ales a activității fotografilor transilvăneni amintiți, s-au materializat în șapte studii științifice reunite într-un volum – catalog editat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș în seria Bibliotheca Marmatia 8 (editor: dr. Viorel Rusu; coordonator: dr. Marius Câmpeanu).

Atât catalogul cât și expoziția reprezintă rezultatele echipei de cercetători din muzeele partenere, respectiv: Marius Câmpeanu, Ionela Simona Mircea (Alba Iulia), Melinda Mitu (Cluj), Delia Voina (Sibiu), Ioan Ciorba (Oradea), Adonis P. Mihai (Sighișoara), Ștefan Toth (Asociația Euro Foto Art Oradea), Diana Kinces, Daniela Bălu (Muzeul Județean Satu Mare).

Expunerea muzeografică  se axează pe vechiul proverb ce ne amintește că ”O fotografie spune (valorează) cât o mie de cuvinte”, imaginile selectate fiind exemplificarea modalității excepționale prin care rolul aparatelor de fotografiat se transformă din simple instrumente participative, într-o autentică și complexă istorie vizuală a comunităților.

Muzeul Județean Satu Mare expune fotografii realizate de Iosif Schneider, la începutul secolului XX, într-un proiect de organizare a primei mari expoziții de etnografie românească din orașul Satu Mare. Expoziția a fost realizată la solicitarea primarului Augustin Ferențiu, sub coordonarea artistului Aurel Popp, susținut de pictorul Andrei Litteczky și alți oameni de cultură sătmăreni. Iosif Schneider, profesor la Liceul Mihai Eminescu,  a cutreierat  satele din Țara Oașului, Baia Mare, Șomcuta Mare, Seini, realizând fotografii – document ce au stat la baza expoziției din anul 1925, fiind apoi expuse și în primul muzeu etnografic din Satu Mare, constituit la inițiativa celebrului cărturar Dariu Pop.

Muzeul Județean Satu Mare deține alte două colecții impresionante de fotografii cu valoare patrimonială, realizate de Iuliu Pop și Ioniță G. Andron începând cu deceniul trei al secolului XX, imagini ce alcătuiesc o autentică istorie vizuală a județelor Satu Mare și Maramureș. Colecțiile însumează peste 140.000 de fotografii, clișee, diapozitive și negative realizate de cei doi artiști – fotografi în zeci de ani de muncă asiduă, depusă cu multă pasiune și dragoste închinate valorilor identitare românești, lăsând în urma lor, ca moștenire, o fabuloasă zestre documentar artistică, adevărate mărturii ale identității locale și regionale.

Fotografi înzestrați cu un ascuțit simț de observație, cei doi au surprins, prin intermediul imaginilor captate de lentila aparatului fotografic, atât elementele culturale dispărute ale satului arhaic transilvănean, diferite aspecte ale vieții cotidiene, dar mai ales transformările prin care trecea familia și satul tradițional în cea de-a doua jumătate a secolului trecut, regăsind prin fotografiile lor, ca într-o ladă cu amintiri, imagini cu peisaje, locuri, case tradiționale, biserici, monumente istorice, oameni, chipuri brăzdate de ani, bucurie sau tristețe, obiceiuri, sărbători, port popular, un habitat tradițional ancestral încărcat de memoria faptelor și a trăirilor oamenilor din trecut.

 

Unanimi recunoscuți ca fiind „patriarhii fotografiei artistice ai Țării Oașului”, între Iuliu Pop (1915-1996) și Ioniță G. Andron (1917-1989) a existat o strânsă prietenie, legată de pasiunea comună pentru fotografie. Creațiile acestora, prezentate în cadrul expozițiilor de artă fotografică desfășurate în țară și străinătate, sau publicate în albume etnografice, cataloage de artă și ghiduri turistice, au transmis lumii întregi bogăția spirituală și frumusețea satului ancestral românesc, o imensă avuție ce străbate granița timpului și capătă puterea faptelor rămase în istorie.

Din cetatea Oradiei, Ioan Ciorba și Ștefan Toth, ne înfățișează diferite aspecte privitoare la activitatea fotografului Mezey Lajos (1820-1880). Acesta a luat contact cu tehnica fotografică în anul 1845, la Budapesta. În 1852, în orașul de pe Crișul Repede, a deschis un atelier fotografic, care a funcționat până în 1874. Potrivit celor prezentate, rezultă faptul că Mezey Lajos este primul fotograf profesionist din actualul spațiu transilvănean, devansându-l cu un an pe Veress Ferenc, care a deschis un atelier fotografic, la Cluj, în anul 1853.

Delia Voina de la Muzeul Național Brukenthal ne prezintă activitatea a trei renumiți artiști-fotografi sibieni: Theodor Glatz (1818-1871), Kamilla Ásbóth (1838-1908) și Emil Fischer (1873-1965). Aceștia au activat în atelierul fotografic amplasat în Piața Mare (în trecut: Grosser Ring) a Sibiului. Atelierul a fost deschis în 1854 de Theodor Glatz, moștenit de Kamilla Ásbóth în 1871 și cumpărat de Emil Fischer în 1897. Din cele prezentate reiese faptul că fiecare fotograf are o particularitate distinctă. Theodor Glatz a îmbinat pictura cu fotografia. Kamilla Ásbóth a fost prima femeie fotograf de atelier din Transilvania. Emil Fischer a fost de două ori „Fotograf al Curții Regale” (1904, 1920) şi președinte al Uniunii Fotografilor din România (1930).

Adonis P. Mihai ne prezintă viața și activitatea fotografului Ludwig Friedrich Schuller (1826-1906), un pionier al artei fotografice în Sighișoara. De-a lungul vieții, acesta a îmbinat pictura și fotografia. Ca pictor este cunoscut în Transilvania pentru peisajele ce redau priveliști asupra orașului, prin portretele unor episcopi și personalități ale vieții culturale și administrative a Sighișoarei și prin cele șase altare pictate, păstrate și în zilele noastre, în biserici săsești din județele Mureș și Sibiu. Ca fotograf, s-a format în anii petrecuți la Paris (1849-1857), unde a avut ocazia să lucreze cu unchiul său, Friedrich von Martens, unul dintre primii fotografi din capitala franceză. Odată cu stabilirea în orașul de pe râul Târnava Mare, în anul 1857, și-a deschis propriul atelier fotografic. A realizat primele imagini cu Sighișoara, în care apar clădiri impozante ale ansamblului arhitectural medieval. De asemenea, între anii 1896 și 1898, a realizat un fotoreportaj remarcabil, imortalizând construirea unui segment de cale ferată între Sighișoara și Dealul Apoldului.

Melinda Mitu de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei ne aduce în atenție câteva aspecte din activitatea a doi frați fotografi clujeni, Dunky Kálmán (1858 – 1935) și Dunky Ferenc (1859 – 1944). În anul 1886, frații Dunky au deschis un cabinet fotografic în centrul Clujului (Piața Centrală, numărul 10). Cei doi sunt considerați întemeietorii fotografiei de reportaj din Transilvania, pentru că au imortalizat evenimente importante din istoria Clujului, precum vizita împăratului Francisc Iosif I la Cluj (1895) și dezvelirea Ansamblului monumental Matei Corvin (1902). Lucrările fotografice ale fraților Dunky au fost apreciate în epocă, obținând numeroase premii și distincții la expozițiile de fotografie, organizate în țară și străinătate. În anul 1898 au primit titlul de „Fotografi ai Curții”, calitate evidențiată și pe verso-ul fotografiilor executate în cabinetul lor.

Ionela Simona Mircea de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia ne face cunoscută o altă față a personalității enciclopedice a dr. Cserni Adalbert (1842-1916). El a fost pasionat de astronomie, geologie, literatură, desen și fotografie. Autodidact prin excelență, s-a specializat în arheologie (este considerat promotorul arheologiei urbane din Transilvania) și istorie veche, în epigrafie, numismatică și heraldică, și, nu în ultimul rând, în domeniul științelor naturii. A fost unul dintre membrii fondatori ai Societății de istorie, arheologie și științe naturale din județul Alba și principalul fondator, în anul 1888, a Muzeului de antichități și științe naturale din Alba Iulia. Fotograf de excepție, a lăsat o colecție impresionantă de clișee pe sticlă cu imagini ale săpăturilor arheologice la care a participat, ale artefactelor descoperite, ale primelor colecții și ale primelor săli de expoziție a muzeului albaiulian, precum și imagini cu clădirile vechi din oraș.

 

Adalbert Cserni

Coordonatorul acestei expoziții și a volumului – catalog, dr. Marius Câmpeanu ne oferă informații despre activitatea lui Huszthy Mátyás, stabilit la Baia Mare în anul 1900. A activat ca fotograf din anul 1906 (când i s-a eliberat brevetul de fotograf profesionist) și până în jurul anului 1940. El a avut un atelier fotografic pe actuala stradă Podul Viilor, în apropiere de Centrul vechi al orașului şi vizavi de biserica reformată. În atelierul său a transmis și altora cunoștințe de tehnică fotografică, de realizare și de retușare a fotografiilor, pregătirea efectuată de către ucenici fiind recunoscută de autorități și de reprezentanții breslelor meșteșugărești. Avându-se în vedere faptul că după încheierea stagiului profesional de trei ani, ucenicii obțineau documente pe baza cărora puteau fi colaboratori și, ulterior, fotografi pe cont propriu, putem afirma că Huszthy Mátyás este inițiatorul primei școli de fotografie din Baia Mare (Cf. Mari fotografi din Transilvania. Secolele XIX-XX, editor: dr. Viorel Rusu; coordonator: dr. Marius Câmpeanu, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, seria Bibliotheca Marmatia 8).

Vă invităm, prin intermediul acestor mărturii fotografice, la un itinerariu prin lumi apuse, la o (re)cunoaștere a propriilor identități, la o privire comparativă și o reconstituire a memoriei oamenilor și locurilor.

 

Dr. Daniela Bălu; Diana Kinces – Muzeul Județean Satu Mare

Egy nagy horderejű országos projekt keretében dr. Marius Câmpeanu (Máramaros Megyei Történelmi és Régészeti Múzeum) által kezdeményezett és koordinált és 8 erdélyi múzeumi szakember közreműködésével az erdélyi interkulturális hagyatékot bemutató, fényképörökséget népszerűsítő kiállításra fog sor kerülni, mely feleleveníti a 19. és 20. századi erdélyi fényképezés történetét.

A projekt megvalósulását a következő partnerintézmények segítették elő: Máramaros Megyei Történelmi és Régészeti Múzeum – Nagybánya; Brukenthal Nemzeti Múzeum – Nagyszeben; Erdélyi Nemzeti Történeti Múzeum – Kolozsvár; Nemzeti Egyesülés Múzeuma – Gyulafehérvár; Mureșianu család házának múzeuma – Brassó; Nagyváradi Városi MúzeumKulturális Komplexum; Segesvári Történelmi Múzeum és a Szatmár Megyei Múzeum. A kiállítást 2019. novemberében nyitották meg a nagybányai múzeumban, majd 2020 folyamán a következő helyszíneken volt megtekinthető: a Segesvári Történelmi Múzeumban, a Fogaras-földi “Valer Litarat” Múzeumban, a Tordai Történeti Múzeumban és a kolozsvári Erdélyi Nemzeti Történeti Múzeumban.

A kiállítási katalógusban és a kiállításon olyan híres erdélyi fotósok életrajzi adatait olvashatjuk és fényképeit tekinthetjük meg, mint: Glatz Tódor, Asbóth Kamilla és Fischer Emil nagyszebeni, Dunky Kálmán és Dunky Ferenc kolozsvári, Cserni Béla gyulafehérvári, Adler Lipót brassói, Mezey Lajos nagyváradi, Schuller Ludwig Friedrich segesvári, Huszthy Mátyás nagybányai, Schneider József, Iuliu Pop és Ioniță G. Andron szatmári fényképészek.

Az említett fotóművészek munkásságáról egy hét tanulmányt tartalmazó katalógus jelent meg a Máramaros Megyei Történelmi és Régészeti Múzeum Bibliotheca Marmatia sorozatának 8. köteteként, melynek szerkeztője dr. Viorel Rusu, koordonátora pedig dr. Marius Câmpeanu.

Úgy a katalógus, mint a kiállítás egyaránt a partnermúzeumok kutatóinak munkáit tartalmazza, úgy mint: Marius Câmpeanu, Ionela Simona Mircea (Gyulafehárvár), Melinda Mitu (Kolozsvár), Delia Voina (Nagyszeben), Ioan Ciorba (Nagyvárad), Adonis P. Mihai (Segesvár), Tóth István (Euro Foto Art Egyesület Nagyvárad), Diana Kinces és Daniela Bălu (Szatmár Megyei Múzeum).

A kiállítás, az ismert közmondás alapján – „Egy kép többet mond ezer szónál” – arra emlékeztet minket, hogy a fényképek vizuális történetünk által mondanivalót, üzenetet közvetíthetnek, de a fényképezés – a vizuális kommunikáció egyik eszközeként – esztétikai szempontból is jelentős alkotásokat teremthet.

A Szatmár Megyei Múzeum a Szatmárnémetiben, az első nagy román néprajzi kiállítás keretében bemutatott, Schneider József által a 20. század elején készített fényképeket állítja ki.

A kiállítás Ferencz Ágoston/Augustin Ferențiu polgármester felkérésére készült, Popp Aurel koordinálásával, Litteczky András festőművész és más jeles szatmári művészek támogatásával. Schneider Józsefnek, a Mihai Eminescu Főgimnázium tanárának az avassági, nagybányai, nagysomkúti és szinérváraljai barangolásai során készített dokumentumképei képezték az 1925-ös kiállításának alapját, majd ezeket állították ki az első szatmári néprajzi múzeumban is, mely a híres tudós, Dariu Pop kezdeményezésére jött létre.

A Szatmár Megyei Múzeum tulajdonában van két másik, a kulturális örökség szempontjából kiemelt jelentőségű fényképgyűjtemény is, amelyeket Iuliu Pop és Ioniță G. Andron a 20. század harmincas éveitől kedve Szatmár és Máramaros megye területén készített és a közelmúlt hiteles tanúi és lenyomatai.

A jó megfigyelőkészséggel felruházott fényképészek megörökítették az erdélyi falu mára már kulturálisan kihalt elemeit, a mindennapi élet különböző aspektusait, a tradíciókat, az ünnepeket, a népviseletet, az épületek hagyományos elemeit, de különösen azokat az átalakulásokat, amelyeket a család és a hagyományos faluközösség a múlt század második felében átélt.

Iuliu Pop (1915-1996) és Ioniță G. Andron (1917-1989), az Avasság legnagyobb fotóművészei között szoros barátság alakult ki, melynek alapja a fényképezés közös szenvedélye volt. A hazai és külföldi fotóművészeti kiállításokon bemutatott alkotásaik, a néprajzi albumokban, művészeti katalógusokban és útikönyvekben megjelent képeik széles körben megismertették a hagyományos román falusi élet szellemi gazdagságát és szépségét.

A nagyváradi vár képviseletében Ioan Ciorba és Tóth István több szempontból ismertetik Mezey Lajos (1820-1880) nagyváradi fotóművész tevékenységét, aki a fényképezés technikájával 1845-ben Budapesten ismerkedett meg, majd a Körös-parti városban, Nagyváradon nyitott fényképészeti műhelyt, amely 1874-ig működött. Mezey Lajos volt az első hivatásos fényképész az akkori Erdélyben, megelőzve Veress Ferencet is, aki 1852-ben nyitotta meg fotóműhelyét Kolozsváron.

Delia Voina, a Brukenthal Nemzeti Múzeum munkatársa, a három híres nagyszebeni fotóművész, Glatz Tódor (1818-1871,) Asbóth Kamilla (1838-1908) és Fischer Emil (1873-1965) tevékenységét ismerteti. Mindhárman a szebeni Nagypiac téri (korábban: Grosser Ring) fotóstúdióban dolgoztak. A műhelyt 1854-ben Glatz Tódor nyitotta, tőle örökölte meg unokahúga, Asbóth Kamilla, 1871-ben, akitől a főtér 16. alatti házában található stúdiót Fischer Emil vásárolta meg 1897-ben. A bemutatott műveken világosan látszik a művészek alkotásai közötti stíluskülönbség. Glatz Tódor a fotózást a festészettel ötvözte, Asbóth Kamilla volt nagy valószínűséggel az első női fényképész Erdélyben, aki önálló műtermet tartott fenn, Fischer Emil pedig 1904-től Ferenc József, 1920-tól I. Ferdinánd román király udvari fényképésze volt, 1930-tól pedig a romániai fényképészek szövetségének elnöke lett.

Adonis P. Mihai Schuller Ludwig Friedrich (1826-1906) segesvári fotóművész életét és tevékenységét mutatja be, aki egész élete során ötvözte a fényképészetet a festészettel. Festőként elsősorban városképi ábrázolásai híresek, azonban szívesen festette meg a segesvári püspökök és közéleti személyek portréit is, valamint hat festett oltárképe is ismert, amelyek napjainkban is megtalálhatóak a Szeben és Maros megyei szász evangélikus templomokban. A Párizsban töltött évei alatt (1849-1857) tökéletesítette fotóművészi ismereteit, ahol lehetősége volt nagybátyjával, Friedrich von Martensszel, a francia főváros egyik első fotográfusával együtt dolgozni. Hazatérve a Nagy-Küküllő menti városba, 1857-ben megalapította saját fényképészeti műhelyét. Az első képeit Segesvárról és az itt található impozáns középkori épületekről készítette, emellett 1896 és 1898 között figyelemreméltó fotósorozatot készített a Segesvár és Kisapold közötti vasútvonal építéséről.

Mitu Melinda az Erdélyi Nemzeti Történeti Múzeum muzeológusa a kolozsvári Dunky Kálmán (1858-1935) és Dunky Ferenc (kb. 1860 – 1941) fotóművészeti tevékenységét ismerteti.

A Dunky fivérek az egykori Kolozsvár legkiválóbb fényképészei voltak, és itteni műtermüket 1886-ban nyitották meg a Főtér 10. (ma 11.) szám alatt lévő gróf Wass Ottília házának földszintjén. Kolozsvár történelmének szempontjából a két művészt a riportfotózás elindítóinak tekintik, hiszen számos jelentős eseményt örökítettek meg a város életéből. Ilyenek voltak például a bécsi balett 1888-as kolozsvári fellépései, I. Ferencz József császár 1895-ös látogatása, vagy épp a főtéri Mátyás király emlékmű 1902-es leleplezése.

Műveikkel számos kiállításon vettek részt az országban és külföldön egyaránt, az 1897-es londoni Iparkiállításról nagydíjjal és aranyéremmel tértek haza. 1898-ban Kálmán és Ferenc megkapta az „Udvari Fényképész” címet, amelyet ezt követően a laborjukban kidolgozott fényképek hátoldalán is feltüntettek.

Ionela Simona Mircea, a gyulafehérvári Nemzeti Egyesülés Múzeumának munkatársa Dr. Cserni Béla (1842-1916) tevékenységének egy másik arcával ismeret meg bennünket. Cserni szenvedélye volt a csillagászat, a geológia, az irodalom, a rajz és a fényképészet is. Autodidakta módon sajátította el a régészet (az erdélyi városi régészet atyjaként tartják számon) és az ókori történelem, az epigráfia, a numizmatika és a heraldika tudományát. Az Alsó-Fehér megyei Történelmi, Régészeti és Természettudományi Egyesület tagja lett és az 1886-ban létrehozott gyulafehérvári múzeum létrehozója és első igazgatója volt. Ő volt ugyanakkor Gyulafehérvár első városi fotográfusa is, ásatásait is rendszeresen dokumentálta fotókkal.

A kiállítás és a kiállítási katalógus koordinátora és szerkesztője, Dr. Marius Câmpeanu Huszthy Mátyás tevékenységét mutatja be, aki 1900-ban telepedett le Nagybányán. 1906-tól (fényképészengedélyének kiadásától) a 1940-es évekig dolgozott a városban. A nagybányai Híd utca 15. szám alatt, a református templommal szemben, ma egy semmitmondó lakóház áll, amelynek egykor üvegfalú és üvegtetejű emeleti szintjén a 20. század első évtizedeiben az egyik legjelentősebb nagybányai fényképész, Huszthy Mátyás műterme működött. A nagybányai festők is gyakran látogatták – különösen Perlott Csaba és Nagy Oszkár (aki sakk-partnere is volt Huszthynak) –, hogy festményeiket lefényképeztessék. Műhelyében másokat is a fényképészeti technika, a fényképelőhívás és retusálás elsajátítására oktatott. A hároméves tanonckodás után a tanítványok oklevelet szerezhettek, amelyek alapján önálló munkatársak és később fényképészek lehettek, így az is elmondható, hogy Huszthy Mátyás az első nagybányai fotóiskola megalapítója is volt.

Szeretettel hívunk és várunk minden érdeklődőt az erdélyi interkulturális hagyatékot bemutató, fényképörökséget népszerűsítő kiállításra, mely 19. és 20. századi erdélyi fényképezés történetét kívánja feleleveníti.

 

Dr. Daniela Bălu; Diana Kinces – Szatmár Megyei Múzeum

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *