MEMORIE ŞI ISTORIE

DEPORTAREA EVREILOR DIN JUDEŢUL SATU MARE

Holocaustul reprezintă manifestarea extremă a antisemitismului, concepţie prezentă mai mult sau mai puţin explicit în Europa încă din Evul Mediu. Sentimentul general de ostilitate împotriva evreilor, utilizat de ideologia nazistă, se accentuează cu rapiditate începând cu anii 30, prin acte de discriminare legislativă, şi culminează în anii celui de al doilea război mondial, prin exterminarea în masă a populaţiei evreieşti. Decretele legislative îndreptate împotriva evreilor provoacă în timp o degradare a statutului economic, social şi moral al acestora. De aici şi până la încadrarea populaţiei semite, lăsată fără posibilitatea de opune rezistenţă, în ghetouri sau lagăre de muncă forţată nu mai este decât un pas. În Satu Mare ghetoul a fost înfiinţat în mai 1944, pe un amplasament ce corespundea cartierului cu cel mai mare număr de evrei din oraş. Câteva săptămâni mai târziu, încep deportările masive ale evreilor sătmăreni spre lagărul de exterminare de la Auschwitz. Cele 6 transporturi care pleacă din ghetoul Satu Mare între 19 mai şi 1 iunie 1944 au condus spre moarte aproximativ 18.000 de oameni. ST

BOMBARDAREA ORAŞULUI SATU MARE ÎN ANUL 1944

Cel de al doilea război mondial a determinat pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale fără precedent. Cea mai importantă cauză a numărului uriaş de victime civile din cel de al doilea război mondial a fost bombardarea aeriană a marilor oraşe. În toamna anului 1944, Satu Mare cade victima unui atac aerian sovietic, care viza sediul comandamentului armatei germane, aflat în această perioadă în oraş. Bombardamentul se desfăşoară în zilele de 16, 17 şi 19 septembrie, cu efecte dezastruoase asupra vieţii locuitorilor: numărul total al victimelor s-a ridicat la 170 de morţi (dintre care doar 34 soldaţi) şi 350 de răniţi; aproape toate locuinţele din oraş au fost afectate, iar 200 au fost distruse total, jumătate din populaţia din oraş a rămas fără casă. ST

DEPORTAREA ŞVABILOR DIN JUDEŢUL SATU MARE

După cel de al doilea război mondial, populaţia de origine germană, indiferent de limba maternă şi cetăţenie, ajunge să fie considerată responsabilă pentru toate distrugerile provocate de conflagraţie. Sub pretextul condamnării colective, URSS pretinde deportarea spre lagăre de muncă forţată a 70.000 de germani din România. ST

ALEGERILE PARLAMENTARE DIN 1946

Dictatura comunistă imprimă mutaţii fundamentale în societatea românească din cea de a doua jumătate a secolului XX. Timp de 45 de ani se menţine iluzia unei libertăţi inexistente, prin păstrarea formelor instituţionale democratice, lipsite însă de orice fel de atribuţii, prin organizarea de alegeri parlamentare „libere”, în care posibilităţile de decizie se reduc la un singur candidat.
În alegerile programate pentru 19 noiembrie 1946, comuniştii sunt reprezentaţi politic de o coaliţie de partide, Blocul Partidelor Democrate (BPD), care reunea, printre altele, Partidul Comunist Român, Partidul Social Democrat, Frontul Plugarilor. În perioada premergătoare votării, propaganda BPD îmbracă forme violente. Cu toate acestea, rezultatul nu a fost cel scontat, singura soluţie pentru acapararea puterii rămânând falsificarea numărului final de voturi. Presupusa decizie a populaţiei acorda astfel Blocului Partidelor Democratice 346 de mandate parlamentare (83%), Partidului Naţional Ţărănesc 31 de mandate, Uniunii Populare Maghiare 29 de mandate, Partidului Naţional Liberal 3 mandate. În Satu Mare, dintre cele 7 locuri în Parlament, 5 au fost ocupate de reprezentanţi ai BPD, 1 de Partidul Naţional Ţărănesc şi 1 de Uniunea Populară Maghiară. DI

CULTUL PERSONALITĂŢII ÎN PERIOADA COMUNISTĂ

Cultul personalităţii constă în crearea unei imagini idealizate, aproape zeificate a unui lider. În statele comuniste, cultul reprezintă o deviaţie de la ideologia socialistă, care susţinea egalitatea între oameni. Cea mai relevantă în acest sens este imaginea pe care Stalin şi-a construit-o despre sine în perioada ulterioară anului 1945.
Una dintre caracteristicile specifice României comuniste a anilor ’70-80 este cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. Dictatorul ajunge să cumuleze toate funcţiile de conducere ale statului şi a Partidului Comunist Român, iar imaginea sa să domine aproape exclusiv toate mijloacele mass-media. Personalitatea lui Nicolae Ceauşescu este prezentată ca fiind înzestrată cu însuşiri şi abilităţi intelectuale, oratorice, ştiinţifice care îl transformă într-un adevărat „erou al epocii”. Este motorul tuturor realizărilor epocii comuniste în România. Cu timpul, ceilalţi membri ai familiei lui Nicolae Ceauşescu, în special soţia sa, Elena, au fost incluşi în cultul personalităţii, prin aceleaşi mijloace. DI