Elita evului mediu

CADRUL NATURAL MEDIEVAL

Satmar_Josephinische_Landesaufnahme_pg30-11Pasajul de trecere înspre primele săli ale expoziţiei de istorie-etnografie este dedicat prezentării cadrului natural medieval, prin intermediul celor mai timpurii reprezentări cartografice ale regiunii.
Ultimul secol al mileniului II a adus schimbări radicale în sistemul ecologic sătmărean. Pentru a avea o imagine asupra stării cadrului natural ce a determinat habitatul uman de-a lungul evului mediu până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, suntem nevoiţi să apelăm la puţinele izvoare documentare ce s-au păstrat până în zilele noastre.
Potrivit acestor surse, partea comitatului Satu Mare aflată la vest de Carei era dominată de zone nisipoase cu dune mai mici sau mai mari, adâncimile dintre ele fiind umplute în perioade umede de ape pluviale. Suprafaţa pădurilor era mai redusă în această zonă.
Zona centrală a comitatului, între Carei şi cursul Someşului era dominată de imensa mlaştină a Ecedului. Conectată cu valea largă şi mlăştinoasă a Ierului, suprafaţa acoperită permanent sau tranzitoriu de apă se întindea de la poalele dealurilor Codrului şi Tăşnadului până aproape de confluenţa Crasnei cu Someşul. Aşezările se grupau pe grinduri mai înalte, căile de comunicaţii urmând locurile mai uscate.
Cea mai intens populată regiune a comitatului era valea Someşului, pe ambele maluri formând un şir continuu de aşezări. La est şi sud de această linie pădurile erau aproape fără întrerupere, de la Munţii Oaşului şi Culmile Codrului, până în Bihor. Toponimicele atestă că aşezările s-au format pe terenuri defrişate chiar şi în apropierea oraşului Satu Mare, ca în cazul satelor Peleş, Pelişor şi Lazuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *