Casa memorială Aloisie Tăutu – Valea Vinului

ValeaVinului5Expoziţia cu caracter memorial este organizată în casa în care a trăit Aloisie Tăutu (1895-1981), canonic, istoric, participant la Mare Adunare Naţională din 1 decembrie 1918, autor a numeroase lucrări teologice şi istorice. Născut în 1895 la Terebeşti, și-a petrecut copilăria la Valea Vinului. A urmat facultatea de teologie la Viena, fiind hirotonit ca preot la 1921. În anul 1928 a fost numit de către episcopul greco-catolic, Valeriu Traian Ferenţiu, ca cercetător la Arhiva Vaticanului, unde și-a petrecut toată viaţa, publicând numeroase volume, din documentele găsite acolo. În casă sunt amenajate trei camere. Camera din faţă prezintă piese de mobilier, masă de birou cu accesoriile cu care a lucrat, precum și fotografii şi picturi ale familiei şi prieteniilor. A doua cameră este mobilată ca şi o sufragerie. În ultima cameră, dormitorul, se pot vedea piese de mobilier, furniruit cu lămâie, pat, noptieră, dulap, executat la începutul secolului XX.