Casa memorială dr. Vasile Lucaciu – Apa

Apa2Localitatea este situată pe drumul european E 671, la 38 de km de municipiul Satu Mare. Aici se află unul dintre monumentele care ne amintesc despre prezența lui Dr Vasile Lucaciu, născut în Apa, în anul 1852. El a fost preot, om politic, profesor, marcând destinul poporului român din Transilvania. A colaborat la redactarea Memorandumului, pentru care a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Casa memorială, construită în anul 1847, este specifică arhitecturii populare din zonă. Are formă dreptunghiulară, situată perpendicular pe şosea. Este construită din bârne de lemn, aşezate pe talpă groasă de stejar, îmbinate prin platuire. Casa este joasă, iar acoperişul din paie în două pante este prevăzut cu două şuturi trapezoidale, cu un geam iluminator. Casa este compusă din trei încăperi, camera de faţă sau camera curată, în mijloc o tindă şi camera din spate. Interiorul din prima cameră este amenajat în stil rustic. În ultima cameră sunt expuse cărţi, fotografii, documente specifice perioadei în care a trăit și a activat marele om politic, Vasile Lucaciu.
Apa4