Cuptoarele antice de ars ceramica– Medieşu Aurit

Situl arheologic de la Medieşu Aurit–Şuculeu se întinde pe o suprafaţă de cca. 12-15 ha, fiind situat pe terasa sudică a pârâului Racta. Pe parcursul secolelor I-IV d. Hr., în acest loc s-a format o aşezare care a devenit un centru regional de producţie a ceramicii, specializat în fabricarea vaselor de provizii de mari dimensiuni. Din punct de vedere al construcţiei, cuptoarele de ars ceramica de pe teritoriile barbare din Europa sunt asemănătoare cu cele de la Medieşu Aurit, dar ele sunt în general mai mici, având un diametru de cca. 100-120 cm. Cuptoarele de la Medieşu Aurit prin dimensiuni. care depășesc uneori diametrul de 200 cm, reprezintă unicat în Europa Centrală. Aceste cuptoare de mari dimensiuni sunt legate de producţia vaselor de provizii, care aveau în epocă o piaţă de desfacere importantă. Descoperirile arheologice indică o prezenţă etnică dacică, vestigii germanice apar doar sporadic în aşezare. Zona era locuită de daci încă din perioada de dinainte de cucerirea romană a provinciei Dacia, prezenţa lor continuând în perioada romană. Pe parcursul existenţei aşezării, apar şi elemenetele germanice.

Pentru programarea vizitei, vă rog să vă adresați domnului Marius Chiș, la numărul de telefon: 0745420520.