Muzeul etnografic Maghiar “Sipos László”– Bogdand

Bogdand2Este situat la 60 de km de municipiul Satu Mare, în sudul judeţului, la graniţa dintre judeţul Sălaj şi Maramureş. Casa este construită în jurul anilor 1880-1885 de meşteri populari din Cristur (jud. Sălaj) fiind transformată în muzeu în anul 1997. Portă numele fondatorului Sipos László (1948-1997). Este o casă tipică zonei din perioada respectivă, construită pentru oameni mai înstăriţi.

Bogdand6De formă dreptunghiulară, dispusă perpendicular pe stradă, este clădită pe o fundaţie de cărămizi, combinate cu piatră de rău, pereţii groşi fiind clădiţi din văioage alternate cu cărămidă arsă. Este înconjurată de un târnaţ în formă de U, în partea dinspre stradă, pe lungimea casei şi în spate, susţinut de 14 stâlpi de formă octogonală.

Bogdand7Componenţa casei este de 3 încăperi, în primul spaţiu se află camera curată cu piesele de mobilier, costume populare şi textile. Al doilea spaţiu, unde se află intrarea este destinat unei prezentări a istoriei locale. În ultima încăpere se află amenajată o cameră de locuit cu piese de mobilier, obiecte ceramice, piese pentru ţesut.