Centenar ERDŐS I. PÁL

Afis_Erdos_Internet

Muzeul Județean Satu Mare Secția Artă va invită vineri 11 noiembrie 2016 la acțiunile dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea graficianului ERDŐS I. PÁL. Artistul s-a născut la 2 noiembrie 1916, în comuna Hurezu Mare, jud. Sălaj (azi Jud. Satu Mare). Frecventează gimnaziul la Satu Mare. În timpul vacanțelor de vară începe  să studieze pictura și desenul la Școala de pictură din Baia Mare, ca elev al pictorilor Thorma János, Krizsán János și Mikola András.

În 1930 pleacă la Budapesta unde studiază la o școală liberă de pictură sub îndrumarea lui Molnar C. Pál. La vârsta de 15 ani, deschide o mică expoziție la Satu Mare, unde expune lucrări de pictură și grafică. În primăvara anului 1944 datorită originilor sale evreiești este deportat împreună cu familia; își pierde mama, iar pe el îl salvează talentul de desenator,  executând la comandă portretele unor conducători de lagăre și a membrilor lor de familie, de la Auschwitz, Frankfurt am Oder, Berlin, Sachsenhausen, Lieberose, Bergen – Belsen, Anstedte, Ebense.

În anul 1952 se mută la Baia Mare, fiind numit director adjunct al teatrului, propriu-zis al secției maghiare înființată în acest an, iar în anul 1953 la propunerea sa această secție devine teatru de sine stătător la Satu Mare; rămâne la Baia Mare, unde își continuă activitatea artistică până în anul 1968 când se reîntoarce la Satu Mare. În 1977 este ales  vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, până la căderea dictaturii comuniste. Donează un ciclu de 20 desene orașului Satu Mare, expuse în Atelierul memorial Erdős I. Pál, deschis cu această ocazie. Se stinge din viață la Satu Mare la data de 17 noiembrie 1987.

 

Programul manifestărilor:

         

Ora 10:00 –  Dezvelirea bustului artistului din fața atelierului acestuia, situat în Pasajul Ștefan Ruha, nr. 8.

          Ora 11:00 – Colocviul dedicat artistului ERDŐS I. PÁL, în sălile Secției de Artă din Piața Libertății, nr. 21.

Ora 16:00 – Vernisajul expoziției ERDŐS I. PÁL, unde se vor regăsi lucrări ale artistului realizate de-a lungul vieții – Secţia de Artă, Piaţa Libertăţii nr. 21.

 

 

 

Leave a Reply

Email cím (nem tesszük közzé) A kötelezően kitöltendő mezőket * karakterrel jelöljük