Expoziţie de pictură şi desen „CĂLĂTOR PRIN BURGURI TRANSILVANE ” – Sever Moldovan

Muzeul Judeţean Satu Mare-Secţia de Artă, are plăcerea să vă invite să participaţi la vernisajul expoziţiei de pictură şi desen : „ Călător prin burguri transilvane ”, semnată Sever Moldovan.

Artistul s-a născut la 22 ianuarie 1958, în comuna Telciu, judeţul Bistriţa Năsăud. În perioada 1973-1977 urmează cursurile Liceului de Artă Plastică din Cluj Napoca, iar apoi ale Facultăţii de Construcţii. În perioada 2005-2008, îşi desăvârşeşte studiile la Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca, specialitatea Pedagogie Arte Plastice şi Decorative. După terminarea studiilor participă la numeroase expoziţii de grup: Constanţa, Reşiţa, Cluj Napoca, Hunedoara, Zalău, Bistriţa, Târgu Mareş, Bucureşti, Iaşi, Budapesta-Ungaria, Chişinău – Republica Moldova, având şi peste 10 expoziţii personale în Bistriţa, Cluj Napoca şi Iaşi.În această perioada participă şi la tabere de creaţie plastică şi documentare: Topliţa, Medgidia, Ciniş- Hunedoara, Martinia-Alba Iulia, Petroşani, Colibiţa,Şintereag-Bistriţa Năsăud, etc.

Criticul de artă Oliv Mircea, carcterizează poate cel mai plastic arta şi artistul bistriţean : ”  Sever Moldovan înţelege cu o inteligentă acurateţe că după cum sufletul omului îşi are cotloanele sale ascunse, tot aşa şi oraşul are coridoarele lui tainice. În tainiţele nu întotdeauna luminate şi reci, cel ce caută încearcă un simţământ tulbure care îi stinge glasul şi îi uimeşte privirea, el simte împreunarea forţei cu tenebrele…. Tablourile sale cântă. Pictorul Sever Moldovan este, dacă îmi este permisă comparaţia, un chansonetist romantic, întârziat, folosind drept instrumente artistice penelul şi cultorile lunii, ale luminii divine – puternic, adevărat, emoţionant şi celest. Un pictor-trubadur al oraşului.”

Expoziţia va fi prezentată de artista Cristina Gloria Oprişa, vernisajul având loc joi 2 mai 2019, ora 17.00 la Secţia de Artă a Muzelui Judeţean Satu Mare, Piaţa Libertăţii nr 21.

Lasă un răspuns