muzeu

Rezervația arheologică „Cuptoarele dacice de la Medieșu Aurit” este pregătită pentru excursiile și plimbările ce vor urma perioadei actuale de izolare în case.

Muzeul Județean Satu Mare se alătură altor instituții de cultură din țară și vine în întâmpinarea iubitorilor de cultură, artă și tradiții, invitându-vă să explorați o nouă expoziție, a cărui vernisaj trebuia să se desfășoare în Mátészalka, Ungaria.

https://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/decrete-de-decorare-semnate-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis1585232243?fbclid=IwAR3LcdvxRCxXaGPyZ1ceCy6sgK_P6TgKHSB5-5XSTHK9qZSktagWPXdTY8E  

             Dorim și noi să ne aliniem  demersului de a onora medicii, cei ce reprezintă breasla cea mai greu încercată în aceste zile, în care viața noastră a tuturor se află sub pericolul epidemiei de coronavirus! Iar pentru că medicii de azi își pot ”hrăni” eroismul de care au nevoie din exemplul  doctorilor de altădată, am ales să elogiem figura celebrului chirurg sătmărean dr. Lükő Béla, întemeietorului spitalului orășenesc, actualul Spital Municipal. Trebuie să precizăm faptul că primul spital orășenesc a fost construit la Satu Mare în anul 1829, de către primăria orașului, funcționând în clădirea de pe str. Corvinilor, azi Spitalul de boli contagioase. Lükő Béla s-a născut la Satu Mare în 4 iunie 1883. Studiile primare şi liceul le-a făcut în oraşul natal, iar după susținerea bacalaureatului, în 1901, pentru a fi de folos semenilor săi, a urmat cursurile Facultății de Medicină, din cadrul Universităţii „Pázmány Péter” din Budapesta, pe care a absolvit-o în anul 1906. A devenit asistent universitar, avându-l drept mentor pe renumitul profesor universitar Tellyesniczky Kálmán, cu doar 15 ani mai în vârstă decât Lükő Béla. Acesta a găsit în mai tânărul său coleg un colaborator ideal pentru cercetarea în domeniul histologiei şi anatomiei patologice. Împreună au contribuit la descoperirea ”Soluţiei Lükő”, un alcool acetic formolizat de fixare histologică, cunoscută în medicina de specialitate și ca  ”soluţia Tellyesniczky”, dar însuşi mentorul a atribuit această inovație asistentului său Lükő Béla. După ce şi-a luat doctoratul în medicină i s-a propus să rămână în cadrul Facultăţii de Medicină, dar dr. Lükő Béla a optat să lucreze în cercetare la o clinică de chirurgie din Budapesta. În 1912 s-a reîntors la Satu Mare, decis să contribuie la dezvoltarea sectorului spitalicesc, care până atunci funcţiona în condiţii modeste. Cu dăruire totală și profesionalism desăvârșit, și-a adus o contribuție esențială la dezvoltarea și progresul vieții medicale sătmărene. La izbucnirea Primului Război Mondial, a fost mobilizat ca medic militar, profesând la Spitalul de rezervă din Satu Mare, destinat tratării răniților de pe front. În timpul războiului a publicat lucrarea Concluzii despre răniţii de război. În acest adevărat tratat de medicină prezenta 7.000 de cazuri, dintre care un număr important fuseseră diagnosticați cu leziuni ale cutiei craniene. În 1917 a fost trimis pe front, de unde s-a întors în decembrie 1918. La finele  războiului  Spitalul  Militar din Satu Mare a fost desfiinţat,  dr. Lükő Béla fiind numit director la Spitalului orăşenesc din Satu Mare, ce funcționa încă în clădirea de pe strada Corvinilor. Nemulţumit de starea în care se afla spitalul, doctorul Lükő Béla a depus eforturi mari pentru înfiinţarea unui spital modern, demersuri pe care le menționează și Gyula Tankóczi  în Monografia oraşului Satu Mare (Satu Mare város képes tükre,) publicată în 1936: ”Primul  spital  public din Satu Mare a început să funcţioneze în anul 1829 cu 72 de paturi, iar ulterior s-a extins la 100 de paturi. Din 1907 s-a pus problema construirii unui nou spital. După lungi discuţii, conducerea oraşului a stabilit  amplasamentul  noului  spital,

Epidemia de holeră de la sfârșitul secolului al XIX-lea în Transilvania și în comitatul Satu Mare. Paula Virag Transilvania s-a confruntat cu câteva puseuri epidemice (în anii 1831, 1836, 1848, 1866, 1872-1873) ultimul val fiind deosebit de puternic prin efectele sale demografice. Frecventele epidemii de ciumă care au afectat comunităţiile umane, dar şi cele de holeră ce le-au înlocuit imediat după eradicarea pestei, au marcat puternic sensibilitatea colectivă, cel mai persistent efect pe plan mental rămânând însă teama acută de acest flagel. Reacţia de surprindere datorată noutăţii şi evoluţiei fulgerătoare a bolii a determinat oamenii să-şi ierarhizeze sentimentele la prima apariţie a holerei: „urâtă boală această holeră, încât mai mult decât în vremurile de ciumă omenirea s-a speriat”. După nici jumătate de secol în care comunităţiile au încercat să i se opună, holera s-a instalat în memoria colectivă, devenind sinonimă cu frica,dovadă fiind și expresia „a da holera în cineva”, care semnifica până târziu a „a intra spaima în cineva, a se speria foarte tare”. Această insinuare rapidă în sensibilitatea oamenilor e datorată percepţiei boli ca degradantă, înjositoare. Temută din cauza rapidităţii cu care lovea,holera îngrozea şi datorită umilitoarelor simptome: diareea şi vomitarea explozivă,deshidratarea totală, aspectul albăstrui al pielii, răcirea trupului, spaima extremă de moartea ce urma curând. Presa românească din Transilvania nu este informată cu privire la izbucnirea epidemiei la Pesta şi Viena până după apariţia ei la Cluj. O menţiune a Telegrafului Român justifică absenţa ştirilor prin lipsa comunicărilor oficiale. Într-o epistolă privată din Viena apare ştirea că acolo holera a apărut într-o măsură relativ mică (17 cazuri pe zi). Mai târziu, din ştiri private, se dispune că plaga îşi cere victimele sale şi în Budapesta, Arad şi Oradea, dar jurnalele nu fac referire la asemenea evenimente şi astfel aceste ştiri trec în mare parte neobservate. La rândul ei, presa transilvăneană pune în joc toate argumentele ce pot linişti populaţia, prin distincţia care se face între holera „asiatică şi cea indigenă” sau „cholerina”,ultima, o formă uşoară, nepericuloasă, obişnuită în timpul sezonului cald. Presiunea exercitată asupra comunităţilor rurale, prin articole de popularizare a cunoştinţelor de medicină şi igenă, prin calendare, ziare sau „catehisme sanitare” traduse şi în limba română şi difuzate prin preoţime, a avut efecte destul de lente la nivelul modificării deprinderilor zilnice ale ţăranului şi rezultate aproape nule în transformarea nivelului de profunzime, ce a ieşit la iveală cu ocazia epidemiilor. Imaginea condiţiilor de locuire ale categoriilor populare redată de Bariţ la începutul anului 1873 poate fi considerată îndreptăţită că epidemia s-a manifestat pe un teren mai mult decât propice: ”…când dai să intri în locuinţele omeneşti şi îndată în tindă te împiedici de porci, după uşă vezi gunoiul adunat şi acoperit cu mătura, iar chilia locuită de oameni taie putoare înecătoare pentru că ferestrele necum să fie deschise cândva dacă nici că se pot deschide pentru că sunt bătute în cuie”. Această descriere, poate puțin exagerată tocmai pentru a provoca găsirea unor remedii, continuă cu descrierea străzilor,unde gunoaiele adunate grămadă şi mortăciunile de animale părăsite în

Tururile virtuale ale expozițiilor Muzeului Județean Satu Mare – un mijloc alternativ de a rămâne în contact cu patrimoniul istoric din muzeele sătmărene. Noile condiții provocate de virusul covid-19 ne determină să utilizăm și alte mijloace pentru a ne continua activitățile. O vizită virtuală în expozițiile muzeului poate să ne convingă că în regiunea Sătmarului comunitățile umane au reușit să să creeze lucruri de valoare chiar și sub amenințarea unor molime mereu prezente sub diferite forme, de-a lungul secolelor. Fotografie din Gara Satu Mare. În timpul Primului Razboi Mondial când gripa spaniolă făcea ravagii. Muzeul Județean Satu Mare-tur virtual Castelul Karolyi Carei-tur virtual Muzeul de Artă Satu Mare-tur virtual

Lista funcțiilor din cadrul Muzeului Județean Satu Mare