Vernisajul expoziției „Treceri…”

Muzeul Judeţean Satu Mare, vă invită să participaţi la vernisajul expoziţiei de artă plastică contemporană :

 „Treceri…”, semnată Cristina Busuioc, Toni Busuioc, Aurelian Busuioc.

De ce ” Treceri ”? Pentru că trăim emoții, sentimente, speranțe, iluzii și acestea sunt hrana sufletului. Fără de ele, sufletul n-ar mai fi suflet, noi n-am mai fi noi. Trecem prin stări care sparg consistența materială, iar manifestările noastre artistice fac ca anumite zone să devină transparente ori întrepătrunse cu alte imagini, așa cum ne apar atunci când visăm, sau când în stare de meditație fiind, ne aducem aminte acțiuni sau scene care s-au întâmplat sau care ni le-am imaginat.

Atunci când visăm, noi nu trăim niciodată viața nemișcată de pe pământ. Cădem dintr-un somn într-altul și mai adânc, în noi, ceva din sufletul nostru vrea să se trezească și atunci acel ceva ne înalță. Urcăm sau coborâm într-una.

Când reluăm în stăpânire diferite ”camere secrete” și retrăim casa bunicilor printre lucrurile copiilor noștri suntem obligați să parcurgem ”treceri” una după alta ca într-un montagne russe. Toate aceste treceri au un efect pozitiv, ne ajută, așa cum ne ajută o terapie prin trecere extremă – Cristina Busuioc.

Cristina Busuioc – absolventă a Facultății de Litere din Baia Mare – Secția Artă în anul 2015, iar în 2017 a absolvit masteratul aceleiaşi instituţii. Este restaurator artă la Muzeul Judeţean Satu Mare.

Aurelian Busuioc – absolvent al Academiei de Artă “Ion Grigorescu”- Bucureşti  în anul 1996. Este profesor la Liceul de Artă “Aurel Popp” din Satu Mare.

Antonio Busuioc – este elev în clasa a VI-a la Liceul “”Johann Ettinger din Satu Mare.

Evenimentul va avea loc vineri 29 septembrie 2017, ora 14.00, la Secţia de Artă a Muzeului Judeţean Satu Mare, P-ţa Libertăţii nr 21.

 

Vă aşteptăm !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *