15 IANUARIE – ZIUA CULTURII NAȚIONALE

GENERALUL GEORGESCU PION – CTITORUL MONUMENTULUI MIHAI EMINESCU DE PE DEALUL COMJA DE LÂNGĂ SEINI

General de divizie, Georgescu Pion s-a născut la 25 decembrie 1884 în comuna Zănoaga, judeţul Romanaţi (azi Dolj). Din cercetările efectuate s-a constatat că adevăratul său nume este Ioan Pavel Georgescu, prenumele de Pion venind de la prescurtarea Georgescu P. Ion, ceea ce face ca în întreaga sa activitate să fie cunoscut sub acest nume. Urmează şcoala primară în localitatea natală iar liceul la Colegiul “Carol” din Craiova şi la Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti. Devine ofiţer de artilerie după ce a absolvit Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti iar în paralel a studiat la Politehnică (secţia de Topometrie), obţinând diploma de inginer topometru.

A fost aghiotantul generalului Coandă şi al ministrului de război Răşcanu. În perioada 1911-1913 a fost trimis ca specialist în guri de foc la uzinele Krupp de la Essen (Germania) în Comisia de recepţie de armament. În 1931-1932 a deţinut funcţia de comandant al Arsenalului Armatei din Bucureşti, iar din 1932 până la 1937 a comandat Brigada 15 Artilerie de la Chişinău, unde a ridicat o fântână monument în cruce din contribuţie personală.

În 1937-1939 este comandantul Diviziei 20 Infanterie de la Târgu Mureş iar în această calitate a condus lucrările de construire a liniei de fortificaţii „Carol II” la Poarta Someşului, Seini Activitatea desfăşurată de generalul Pion în această zonă ne-a determinat să-l includem în rândul personalităţilor sătmărene.

În noaptea de 14/15 martie 1939, un ordin al Marelui Stat Major a dispus punerea în fapt a planului “Maramureş”, generat de faptul că prin invadarea Cehoslovaciei trupele germane şi horthyste puneau în pericol graniţa de nord a României, ceea ce însemna luarea de măsuri excepţionale. În ordinul emis se menţiona: „Divizia 20 infanterie, comandată de gen de brigadă Georgescu Pavel Ioan, având garnizoana la Târgu Mureş, se deplasează de mare urgenţă în Poarta Someşului într-un punct strategic excepţional”. Punctul de comandă al diviziei a fost instalat în localitatea Seini (pe atunci jud. Satu Mare), pe dealul Comja, la 650 m altitudine. Este un punct strategic foarte bine ales de unde se putea vedea şi supraveghea întreg defileul someşan, segment foarte important pentru sistemul de fortificaţii „linia Carol”. (Fragmente din acest sistem fortificat sunt vizibile şi astăzi.)  Scopul său a fost „a mă opune pătrunderii inamicului de la vest prin Poarta Someşului”. A comandat 50.000 de luptători ai Diviziei 20 şi 26. Din păcate însă, Arbitrajul de la Viena a stopat acest proiect ambiţios, însă gen. Pion şi-a achitat misiunea în cel mai serios mod posibil, chiar mai mult, desfăşurând o remarcabilă activitate socială şi culturală, oferind soldaţilor săi o bogată educaţie morală, religioasă şi militară.

Activitatea generalului Pion la Seini

Odată ajuns la Seini, pe lângă efortul militar depus, generalul Pion a manifestat vădite preocupări culturale, fapt ce i-a atras admiraţia autorităţilor locale şi prietenia profesorului Mihai Bălaj (cu care va şi coresponda până la sfârşitul vieţii). În acest sens, în 1939 începe construirea Bisericii ortodoxe de la Seini prin contribuţie publică şi chiar construcţia unei şcoli. De departe însă, cea mai măreaţă realizare a sa o constituie ridicarea celui mai mare şi mai original monument dedicat lui Mihai Eminescu (1939) pe dealul Comja (lângă Seini), plantând numele poetului cu 10.000 de brazi, vizibil de la 10 kilometri. Suprafaţa alocată monumentului este de 400 m2 la o altitudine de 650 m. Fiind un mare admirator al poeziei lui Mihai Eminescu, generalul Pion hotărăşte ca la împlinirea a 50 de ani de la moartea marelui poet să ridice acest monument închinat memoriei sale. Astfel demarează proiectul celui mai mare monument  din România închinat lui Eminescu.

Având la îndemână braţe de muncă suficiente (soldaţii Diviziei 20 – 20.000 de soldaţi), cei 10.000 de brăduţi care aveau să formeze monumentul viu, au prins repede viaţă, scriind cu litere uriaşe numele poetului în poiana de pe versantul de sud – vest al vârfului Comja, cota 650 m, vizibil de la peste 10 km, de pe cale ferată sau şoseaua Satu Mare – Baia Mare. Inscripţia se vedea frumos din gara şi piaţa Seinilor. Planul a fost judicios întocmit de un specialist, desenul original aflându-se la Arhivele Naţionale din Baia Mare, fond Mihai Bălaj. Locul ales a corespuns din toate punctele de vedere. De pe acest vârf „identifici ca într-un fund de căldare fiecare sat din pitoreasca Ţară a Oaşului, iar spre apus o largă privire ţi se desfăşoară pe larga deschidere a văii Someşului până departe spre oraşul Satu Mare, ale cărui turnuri apar zvelte la orizont în zilele senine de toamnă”.

Odată realizat acest monument Eminescu, dealul Comja urma să devină un căutat punct turistic. Sunt interesante şi unele detalii asupra mărimii literelor şi a monumentului în general. Lungimea inscripţiei: 116 m, lăţimea 32 m, mărimea unei litere 24/12 m, iar grosimea literei şi distanţa dintre litere 4 m. Plantaţia a fost împrejmuită cu sârmă ghimpată iar între litere s-au turnat borduri de piatră.

În iulie 1973, Mihai Bălaj publica în presa vremii un articol intitulat „Poiana Eminescu” în care elogia acest monument măreţ, unic de altfel, în care scotea în evidenţă locaţia aleasă de generalul Pion, deloc întâmplătoare – Dealul Comja. Panorama oferită de vârful Comja era una splendidă şi oferea posibilitatea ca momunentul închinat lui Eminescu să fie cât mai bine văzut de la distanţe apreciabile. În continuare Mihai Bălaj nota:

„… De aceea, foarte inspirat a fost generalul Georgescu-Pion când, în 1939, la a 50-a aniverasare a morţii lui Eminescu, s-a hotărât ca împreună cu ostaşii de sub comanda sa, de strajă la hotarele patriei, să-i cinstească memoria scriindu-i numele cu 10.000 de brazi pe fruntea larg descoperită a Comjei, mărind astfel faima şi frumuseţea acestei culmi.”

Într-o scrisoatre trimisă de generalul Pion lui Mihai Bălaj în 1955, cu un an înainte de a muri, despre semnificaţia monumentului viu de pe Comja, acesta mărturiseşte:

            „O culme de de neîntrecut a forţelor noastre creatoare româneşti a fost el şi aşezarea amintirii lui într-o formă, indiferent care, într-o grădină publică şi chiar pe un bulevard, am găsit că-l arată prea puţin. Expresia cea mai înaltă a poeziei româneşti trebuie să se bucure de un decor, de un spaţiu nemărginit, de o contemplare înfocată, de aceea, eu am căutat locul la înălţime, acolo într-un loc special în defileul Someşului, acolo în poarta cea mare de intrare în Ardealul nostru şi aşa i-am determinat literele pe teren ca să se vadă numele lui scris până în depărtare… Această glorie a neamului, a adâncurilor rezervelor noastre sufleteşti, fecund şi generos, trebuia legat de pământul ţării şi eu am făcut-o prin brazi. Bradul este dintre arborii pământului cel mai îndrăzneţ, cel mai armonios şi dintre acei arbori ce nu se încovoaie, rămâne drept, gata să protejeze piscurile pe care creşte…”

În timpul războiului, sub o administraţie străină nouă, brazi au fost arşi şi apoi tăiaţi. Cu toate astea, vântul a adus sămânţă de mesteacăn şi inscripţia aproape că era refăcută. În 1955, bătrânul general a făcut un raport  către Emil Bodnăraş, care i-a înlesnit venirea la Seini pentru a-şi revedea opera. Mihai Bălaj avea să noteze: „L-am condus sus pe Comja. A îngenuncheat şi a plâns. S-a minunat că natura n-a lăsat să se şteargă inscripţia înlocuind brazii tăiaţi prin mesteceni”. „Acest monument – spunea generalul Pion – va trebui să se păstreze fiindcă Eminescu ne-a veşnicit. El rămâne chiar dacă neamul o pieri.”

Este de apreciat faptul că monumentul ridicat de generalul Pion în memoria lui Eminescu a făcut înconjurul ţării. Pe adresa Primăriei din Seini sau a lui Mihai Bălaj (care are o mare contribuţie la mediatizarea acestui subiect) au sosit mai multe scrisori ale unor oameni sau instituţii interesate de Monumentul Eminescu de pe Dealul Comja. La sfârşitul anului 1964, Costel Dumitrescu, un eminescolog din Buzău, cere autorităţilor locale detalii despre acest monument şi despre „cine s-a ocupat de această faptă măreaţă demnă de laudă, când şi în ce împrejurări a fost realizată această monumentală operă”. Radio-Televiziunea Română s-a arătat interesată de acest subiect în noiembrie 1969 prin reprezentanţii săi Valentin Munteanu şi Horia Vasiliu. De altfel, monumentul a devenit un punct de atracţie turistică pentru această zonă şi a trezit interesul publicului chiar şi la concursuri de cultură generală. Pe lângă Mihai Bălaj, au mai scris despre acest subiect Mihai Negulescu în lucrarea „La hotarul soarelui” sau Dragoş Vicol în Scânteia (articolul „Un strop de frumuseţe”). Cu toate acestea, se pare că interesul autorităţilor vremii pentru promovarea acestui obiectiv turistic şi cultural era destul de scăzută în ciuda potenţialului de imagine pe care putea să-l dobândească Seiniul. La 4 iunie 1973, Consiliul Popular din Seini se adresează Comitetului Judeţean al PCR, Secţia propagandă, cerând să se scoată mai mult în evidenţă această realizare unică la nivelul României. Se menţiona că organele silvice s-au preocupat de refacerea şi întreţinerea acestui monument, iar autorităţile locale doresc ca în fiecare an, în cea mai apropiată zi de duminică de 15 iunie să fie sărbătorit Mihai Eminescu, sărbătoare ce se dorea a deveni o tradiţie.

În septembrie 1989, Simion Pop (care a fost prezent la Seini în calitate de reporter al Radiodifuziunii române în 20 septembrie 1955, la ultima vizită a generalului Pion, alături de Ioniţă G. Andron) publica în „România pitorească” un amplu reportaj, foarte bine documentat, intitulat „Eminescu scris cu arbori, Eminescu scris cu brazi”. Autorul descrie foarte plastic şi emoţionant Dealul Comja: „Avem şi noi, românii, Dâmbul Sacru. Avem şi noi, românii, Acropola, Avem şi noi, românii, Templul de pelerinaj spre care ne vom îndrepta cu ofrande de suflet până în veci”.

* Pentru mai multe detalii vezi Claudiu Porumbăcean, Generalul Georgescu Pion – ctitorul monumentului Mihai Eminescu de pe dealul Comja lângă Seini, pentru volumul omagial dedicat istoricului Cornel Grad la împlinirea vârstei de 65 de ani realizat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, in „Acta Musei Porolossensis”, seria Istorie-Etnografie, Ed. Porolissum a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, nr. XXXVI, 2014, p. 269-279.

 

C.S. I dr. Claudiu Porumbăcean

PROIECTUL MONUMENTULUI „EMINESCU”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *